Finanțatorul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat, miercuri, că este optimist înaintea partidei cu Steaua București și crede că elevii lui Leo Grozavu se vor lupta de la egal la egal cu jucătorii campioanei.
„După ultimele rezultate ale echipei sunt mai optimist și cred că ne vom bate cu Steaua de la egal la egal. Jucătorii au un moral foarte bun după victoria de la Târgu Jiu și sunt foarte motivați înaintea meciului cu echipa campioană. Noi și anul trecut am făcut un meci bun contra Stelei, iar acum, cu mai multă experiență în Liga I, cred că putem obține un rezultat pozitiv. Nu văd de ce nu am putea chiar bate Steaua„, a spus Valeriu Iftime.
Patronul grupării botoșănene a mai precizat că nu crede că absența antrenorului de pe banca tehnică din cauza unei suspendări va afecta echipa: „Leo este foarte important pentru echipă, dar nu cred că absența lui de pe banca tehnică va conta în meciul cu Steaua. Oricum el strigă și din tribună la fel de tare ca de pe banca tehnică. Leo e peste tot! Într-un fel, poate e mai bine că stă în tribună pentru că vede meciul altfel de acolo. În plus, la meciurile de acasă poate pune mai multă presiune„.
Partida FC Botoșani – Steaua, din etapa a XVI-a a Ligii I, va avea loc, luni, de la ora 20.30.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER